Scrisoare către Dumnezeu!

Dragă Doamne,
De mai mult timp mă gândesc să-Ţi scriu o scrisoare în care să-Ţi spun despre mine şi despre ce se mai întâmplă cu viaţa noastră. Bunicul meu mi-a spus că Tu ai făcut cerul, pământul şi tot ce noi mai avem. Ştiu că eşti bun, ne iubeşti, ne înţelegi, ne ierţi de greşeli, ne ajuţi! Eu stau cu bunicul Doamne! Părinţii mei au plecat mai demult în Spania şi de atunci ochii mei stau țintă spre poartă… În fiecare zi, în fiecare moment aștept să-i văd deschizând poarta, îi aştept tot timpul să vină. Mai întâi a plecat mama… La început ne-a trimis bani, apoi n-am mai primit nimic şi nici nu a mai dat telefon…, Tata a devenit trist, tăcut şi foarte nervos. Cei care veneau sa-i ceară înapoi banii împrumutaţi începuseră să se răstească la el. Din ce în ce mai trist devenea tata! La magazin nu ne mai dădea pe caiet şi într-o seară m-a adus aici la bunicul, care l-a certat că a vândut pământul şi „dacia”. „”Era de la bunicii mei pământul şi trebuia să rămână copiilor”, i-a spus tăios bunicul. Tata m-a îmbrăţişat şi a doua zi a plecat… A plecat şi el! „A plecat după mama ta, să câştige mai mulţi bani şi să vină mai repede acasă”, spunea bunicul. Amândoi! Amândoi au plecat! Gândul că o să vină acasă, că o să fim iar împreună, m-a bucurat. În zilele ce au urmat vorbeam cu el la telefon… Cu mama niciodată…, apoi n-a mai sunat nici tata. De câte ori îl întreb pe bunicul de ei, de părinţii mei, mă mângâie şi-mi spune să am răbdare că vor veni. Şi el e trist, îl simt eu. Îl aud cum oftează şi suferă Doamne! Prin casă avem multe poze cu ei, de la nunta lor şi cu mine când eram mică. Toţi râd în fotografiile acelea şi sunt fericiţi. Bunicul se uită pe furiş la ele, l-am văzut! Eu nu… Iau fiecare poză în mâini, o duc la piept, o sărut… Aşa mă simt şi eu cu ei acum, cu părinţii mei… Seara îmi este greu Doamne şi mai ales noaptea! Mă uit în întunericul camerei goale, mă gândesc la ei şi plâng! Ziua nu pot să plâng, mă vede bunicul şi-l întristez şi mai rău. Și el plânge, fără să-l văd. Plâng până simt o căldură în mine şi în mâini… Aşa adorm! Dimineaţa privesc pe fereastră şi mă uit la oamenii care trec… Câteodată tresar…, asemuiesc câte o persoană cu unul din părinţii mei şi simt atunci în inimă caldura ca o arsură şi inima cum se zbate… Şi cât de frumos ar începe fiecare zi dacă ar fi şi ei…
Într-o zi s-a apropiat de mine un coleg şi mi-a spus că tatăl meu a găsit-o pe mama cu alt bărbat şi că a bătut-o rău, că l-a luat poliţia, l-au arestat şi acum e în puşcărie acolo în Spania. Am plecat de lângă el fără să-i zic nimic. Mi-a venit să alerg, să fug undeva pe un câmp care să nu-mi ajungă! Nu mai voiam oameni, pe nimeni nu mai voiam… Alergam să găsesc singurătatea să pot fi eu cu mine! Nu puteam să cred ce mi s-a spus. „Tata în puşcărie, cu hoţii şi tâlharii! Of Doamne, of!”… „Ce trist a plecat tata!” Nu plângeam Doamne, dar îmi curgeau lacrimi multe… Parcă voiau să-mi spele faţa şi sufletul… Îmi curgeau lacrimi multe din ochi şi alergam pe străzi. Nu trebuia să ajung nicăieri, dar alergam. În parc mi-am potolit paşii şi m-am aşezat pe o bancă. Totul se vedea strâmb prin lacrimile mele… şi copacii şi oamenii… Ce calde îmi erau lacrimile, aproape că mă frigeau obrajii și sufletul… Mă gândeam la faptul că mama nu a mai trimis bani şi nu a mai sunat…, mă gândeam că nici tata nu a mai dat niciun semn, mă gândeam cu mare spaimă că poate fi adevărat. ”Tata în puşcărie şi mama cu alt bărbat!”… „Tatăl meu, mama mea, voi sunteți ai mei! Auziți? Sunteți ai mei și nimeni în lumea asta nu vă poate iubi așa cum simt eu că am nevoie de voi…Unde sunteţi voi acum?” Mă gândeam la cât de singuri şi neajutoraţi suntem… Mă gândeam la zilele când eram împreună, când eram cu toţii acasă, mă gândeam la ei, la mine, la ceilalţi oameni şi la multele lucruri ce fac parte din viața noastră. Mă gândeam la zilele de duminică şi la sărbătorile ce vor veni, mă gândeam la casa noastră, la ninsorile noastre, la pomii înfloriți, la întoarcerea rândunelelor, la pietrele din curte… Un dor de ei m-a cuprins, un dor aşa de sfâşietor încât şi acum îmi e milă de mine. Seara i-am spus bunicului.
-Să nu-i asculţi, sunt răi, mi-a spus bunicul strângându-mă tare în braţe. În strânsoarea îmbrăţişării simţeam cum i se zbuciumă sufletul… Aş fi vrut să-i spun: „Plângi bunicule… Eu aşa fac şi mă liniştesc…” Dar nu i-am spus şi nu l-am mai întrebat nimic nici atunci, nici după aceea. Ne este foarte greu Doamne…, Tăcem mai tot timpul! Eu ştiu că bunicul se gândeşte la ei, la mine şi la neputinţa lui de a face ceva. Ştiu că-l doare că nu poate să-mi dea mai mult…, dar nici eu nu-i cer. Şi bunicul ştie că mi-e dor de ei şi că sunt tristă. Ştie că eu ştiu durerea din el! De aceea tăcem mai tot timpul, pentru că ne citim gândurile şi nu vrem să ne minţim…, şi nici n-am putea. Tăcem! Asta facem mai tot timpul! Este şi un fel de a lăsa lucrurile în voia Ta Doamne şi a aştepta supuşi vrerea Ta!
Casa bunicului e foarte frumoasă, dar au început să apară crăpături mai ales în camerele nelocuite. O furtună a dezvelit o parte din acoperiş…, l-a reparat bunicul cu ajutorul unui vecin.
Bunicul are o pensie mică Doamne şi nu ne descurcăm, adică rămân facturi şi impozite neplătite la timp… Şi vecinii noştri se descurcă greu. A treia casă de noi e o femeie cu trei copii, soţul ei e plecat şi el în Spania, dar nu acolo unde sunt părinţii mei pentru că el dă telefon acasă la el şi bunicul a întrebat, dar nu ştie de părinţii mei. Ca să plece soţul Mariei, aşa o cheamă, au făcut împrumut, să aibă de drum şi pentru taxa care i se cerea de cei care voiau sa-l ajute să ajungă acolo şi să aibă servici. Acolo a muncit câteva luni, şi nu au mai vrut să-i plătească, iar acum nu are bani de intoarcere şi sunt datori. Maria îi spunea plângând bunicului că o să-i ia casa cei de la bancă. Şi ceilalţi vecini o duc rău Doamne, sunt şi ei săraci şi trişti. Merg cu bunicul prin oraş şi parcă toţi oamenii se feresc de frumusețea acestei primăveri, să nu o facă tristă, că ea ne-a mai rămas….
A fost Paștele Doamne! Am fost cu bunicul la biserică la denii și la toate slujbele. Am aflat că și Fiul Tău a suferit aici în depărtarea de Tine… A fost biciuit, scuipat și răstignit… Fără să facă niciun rău i s-au întâmplat toate astea! Și părinții mei suferă Doamne! Și eu și mulți oameni suferă pe acest pământ…Fiul Tău a fost omorât și a suferit cât toate suferințele la un loc… Dar a înviat, a învins tot răul, și s-a întors la Tine ca să ne mântuiască, adică să ne fie mai bine, aşa spune bunicul. Acum în aceste zile oamenii ar trebui să fie veseli. Toţi! Toţi! De aceea m-am hotărât să-ţi scriu.
Eu nu îndrăznesc să Te rog pentru mine ceva, dar pentru bunicul şi oamenii de aici trebuie să faci ceva Doamne! Bunicul e din ce în ce mai trist şi chiar dacă nu-l mai întreb de părinţii mei nimic, el ştie că fac asta să nu-l mai supăr şi ştie că mi-e un dor nebun de ei, de părinţii mei.. El are grijă de mine şi suferă că nu poate să-mi cumpere multe lucruri. Într-o zi m-a întrebat dacă vreau şi eu un calculator, pentru că el ştie că majoritatea copiilor au. Cum să nu vreau un calculator? Dar bunicul meu are o pensie mică şi deja e dator, de unde să aibă atâţia bani? I-am răspuns:
-Nu bunicule! Nu vreau! Ne-a spus la şcoală că ne face rău, că ne strică ochii, că ne putem înbolnăvi mai uşor, că ne face să nu mai citim şi alte lucruri rele pe care el le face.
Nu Doamne, chiar nu vreau calculator, nu de asta ti-am scris. Îţi spuneam că a fost Paștele, că oamenii ar trebui să zâmbească, să se bucure de această mare sărbătoare. Știu că Tu ne-ai dat sărbătorile pentru a ne bucura de viață, de aceea te rog să faci ceva Doamne ca oamenii să nu mai fie trişti. Ştiu de la bunicul că oamenii se ajută între ei, dar dacă toţi sunt săraci nu mai are cine pe cine să ajute. Doar Tu ai putea să mai faci ceva pentru noi toţi.
M-am gândit eu ce-ai putea să faci Doamne!
Fă să fie şi la noi în ţară multe căpşuni, oamenii să rămână aici să le culeagă şi să nu mai plece nimeni, nimeni! Să rămânem aici cu toţii acasă, să ne bucurăm unii de alții, de sărbători, de primăvara asta și de viață!
Mulţumim Doamne!
Mulţumim Doamne!
Cu drag,
Ioana

Trimiteți mai departe

Comentați la acest articol