Dincolo de fereastră

În viața de zi cu, precum fiecare din noi, întâlnesc fel de fel… Dincolo de cele ce le pot eticheta ca fiind rutină (dar și aici sunt excepții), sunt întâmplări, lucruri, fapte, care produc emoții, admirații ori mă pot întrista, indigna sau pur și simplu mă pot ”pune” pe gânduri, adică mă pot trimite pentru o perioadă, mai scurtă ori mai lungă, în imensa plajă dintre lacrimă și zâmbet.

Cele mai multe din aceste trăiri se așează în mine îmbogățindu-mi zestrea intimității, altele, din dorința de bine, adevăr, dreptate, trebuiesc spuse, transmise, comunicate celorlalți oameni. Nu putem trăi singuri! Pentru a exista acea stare de normalitate care să ne dea dreptul de a avea acces la adevăratele bucurii ale vieții, trebuie să fim parte dintr-un lanț armonic, adică cu înțelegere și chiar dragoste, să simțim rostul a tot ce există. Cred că în gradul de sinceritate cu care ne implicăm în viețile din jur, stă adevărata măsură a calității noastre umane! Ceea ce suntem cu adevărat depinde de sinceritatea cu care găndim și elaborăm binele vieții noastre, ținând cont sau nu, și de trebuințele celor din jur! Cred că ”judecata de apoi” la asta se rezumă! Spun toate astea în dorința de a-mi motiva deschiderea acestui Blog, în fapt o modalitate la îndemână de a comunica. În mod generic l-am denumit POȘTALIONUL, adică cel care din timpuri demult uitate aducea și ducea dintr-un loc în altul, oameni, fapte, vești, întâmplări, povești despre viață… Ca subtitlu de fiecare zi DINCOLO DE FEREASTRĂ, pentru că dincolo de ea sunt copacii, lumina, oamenii și tot ce există! Dincol de fereastra noastră există tumultul vieții, pașii ce urmează să-i facem și a devărul despre fiecare zi. Când eram copil, iarna, în fiecare dimineață, primul lucru care îl făceam era să mă duc la fereastră să văd dacă a nins.Fiecare casă are intimitatea, căldura și poveștile ei de viață, dar cele mai multe dintre ele sunt aduse de acolo, adică de dincolo de fereastră. Fereastra este provocarea, îndemnul, chemarea, ce fiecare dimineață ne-o face pentru a ne trăi ziua ce începe, cât mai frumos și cât mai aproape de trebuințele noastre. Îmi amintesc un pasaj dintr-o carte în care, într-o celulă de închisoare, erau doi condamnați pe viață. Unul din ei era imobilizat la pat datorită unei boli cronice și-l ruga în fiecare zi pe celălalt să se uite prin mica și singura fereastră ce era undeva sus pe un perete al încăperii și să-i spună cum este afară. Celălalt îl asculta supus și-i răspundea la multele întrebări spunându-i cum e cerul, dacă sunt norii, dacă ninge, plouă sau e soare, dacă sunt oameni, cum sunt îmbrăcați, dacă zâmbesc sau sunt triști… Făcea cu plăcere acest lucru, mai ales că de multe ori observa lumină și chiar zâmbet pe fața celui căruia îi povestea despre viața de afară. Au trecut ani de zile în acest fel… În cel bolnav s-a instalat, însă, invidia pentru că celălalt putea să savureze viața de afară, și el nu. A început să-l roage în fel și chip să-l ridice acolo sus pentru a vedea și el afară! Din neputință ori din alte motive, nu i s-a îndeplinit dorința, chiar dacă rugămințile lui, pe zi ce trece, se întețeau, iar dorința de a vedea dincolo de fereastră se amplifica. Într-una din nopți, cel bolnav, din dorința, ce între timp devenise diabolică, de a vedea dincolo, s-a târât la patul acestuia și la strâns de gât până ce acesta a murit. A așteptat, apoi, lumina dimineții și cu ultimile puteri, s-a suit pe corpul ce încă mai purta căldură, și a ajuns la fereastra mult visată, dar… Fereastra nu exista, era doar un desen ce întruchipa o fereastră, făcut de tovarășul său, înainte ca el să fie adus aici… Tot ce-i spusese, fuseseră povești, în fapt frânturi de vise și dor din marea dorință, a amândoura, de a mai fi sau a afla câte ceva din viața de dincolo de ei. Prin tot ce până acum am scris am încercat să transmit celor din jur mesaje despre felul cum este respectată viața pe care o trăim, folosind coordonatele realității, adevărului, corectitudinii. Aștept cu interes comentarii și nutresc speranța ca împreună ne vom putea lărgi aria de cunoaștere, făcând mai accesibilă încrederea ce trebuie să o avem în zilele ce le așteptăm și dorim a fi mai bune. Trebuie, totuși, să atenționez că paginile acetui Blog nu vor găzdui jigniri, vendete, neadevăruri ori alte strategii de a estompa sau ignora adevărul! Cu mulțumiri și dorință de înțelegere, Emil Proșcan

Trimiteți mai departe

Comentați la acest articol