Despre înălțare

 

 

Dragă Doamne,

 

Sunt Ioana Doamne, fetiţa care ţi-am mai scris despre părinţii mei, despre bunicul, despre viaţa noastră tristă. Te-am rugat atunci să faci să fie şi la noi în ţară mai multe căpşuni, ca oamenii să aibă de lucru şi să nu mai plece în alte ţări să le culeagă, părinţii  să ne rămână  acasă, să stea cu noi, să ne apere, să ne îngrijească şi să ne bucurăm împreună de fiecare zi.  Bunicul a găsit scrisoarea pe care ţi-am scris-o atunci şi după ce a citit-o s-a dus în grădină. A stat acolo până seara târziu. L-am zărit prin fereastră cum stătea rezemat de nucul  de lângă fântână, unde este  masa de lemn la care mâncam noi,  toată familia,  în duminicile de vară. Stătea rezemat de tulpina groasă,  ca şi cum se lipise de ea ca să-l simtă, să-i afle gândurile. Ştiam că e trist,  că suferă, dar nu am putut să mă duc la el, nici măcar să-l chem la masă…. Simţeam că are nevoie să fie acolo, departe de lume,  că are nevoie să fie şi el singur… S-a întors în casă odată cu întunericul. M-a strigat şi mi-a făcut semn să mă aşez lângă el pe pat. Privea undeva în adâncul tavanului. Cu mâinile-i tremurânde, încerca să-mi aranjeze părul meu lung, dar eu ştiam că vrea să mă mângâie şi atunci mi-am lipit capul de pieptul lui şi l-am cuprins cu braţele ca atunci când eram mică şi voiam să-l înduplec să-mi spună o poveste.  Amândoi aveam nevoie acum de această îmbrăţişare. Îmbrăţişările înlocuiesc multe cuvinte şi fac să ne transmitem unul altuia dragostea în toată puterea ei nespusă.  Singurătatea  se alină în dragostea îmbrățișării,  ca o pace ce se aşterne cu înţelegere peste sufletele noastre, lăsându-ne gândurile să alerge slobode prin noi. Tristeţea  se domesticeşte şi ea, nu mai muşcă în îmbrăţişări. E ca în rugăciune când sunt eu cu tine Doamne!  Într-un târziu mi-a spus să nu mai fiu tristă, pentru că el este cu mine, mă iubeşte, că şi părinţii mei mă iubesc şi că se vor întoarce.  Apoi  mi-a spus că degeaba ai face Tu aici la noi câmpuri de căpşuni pentru că în magazinele acelea mari unde te plimbi cu un căruţ,  sunt aduse numai fructe din alte ţări. Ale noastre, se spune, nu sunt bune.   Îţi scriu din nou pentru că simt această nevoie să-Ţi spun despre noi şi despre ceilalţi oameni. Eu ştiu că Tu ştii totul, dar vorbindu-Ţi, mă simt eu  mai bine. Mă cuprinde o linişte plăcută şi parcă mă uşurez de povara că Tu trebuie să știi și de la noi, să știi ce simțim.

Nu le este bine oamenilor Doamne, sunt  trişti, abătuţi, tăcuţi… Chiar şi atunci când este sărbătoare, au privirile mute.  E multă nedreptate pe Pământ  şi Tu trebuie să ştii ce gândim noi şi mai ales ce simţim! Părinţii mei sunt în Spania la căpşuni, adică muncesc acolo. Sunt câţiva ani de când au plecat să facă rost de bani.  Eu stau la bunicul. Tata s-a întors de câteva ori, dar mama, cu toate că a plecat prima, nu s-a întors niciodată şi nici nu mai dă telefon, ca atunci, la început.  Tata mi-a spus că s-au despărţit şi nimic mai mult. Nici eu nu-l intreb, pentru că este trist şi ştiu că nu-i  place să vorbească despre viaţa lui.  Nu ştiu nimic despre mama şi mi-e dor de ea… Mi-e dor de ei amândoi şi vreau să fim  împreună ca atunci când ne bucuram de sărbători şi puneam masa sub nucul din grădină. Mi-e dor de bucuriile noastre mărunte, când ningea, când se coceau cireşele sau de zilele când reuşeau  să cumpere ceva în casă. Mi-e dor şi de momentele când mă certau pentru că nu eram cuminte. Acum nu mai fac  năzbâtii Doamne! Oare de ce? Pentru că nu are cine să mă certe? Îi privesc  în fotografiile făcute atunci când eram împreună  şi  întreb: „Cum ai putut mama mea să mă părăseşti? Tu cum reuşeşti să stai fără mine, fără tata şi eu nu? Tu poţi veni oricând la mine, eu nu ştiu unde eşti şi ce faci. Hai mamă vino aici lângă mine şi strânge-mă în braţe…”  Şi adorm cu ea în braţele mele! Câteodată o visez, e îmbrăcată într-o rochie albă zdrenţuită şi aleargă desculţă printre mulţi copaci. Are răni pe picioare, pe mâini, pe faţă… Şi plouă peste tot umbletul ei… Aleargă, aleargă, nu ajunge nicăieri şi atunci întind mâinile spre ea şi o strig să se întoarcă să o pot ajuta… Să se întoarcă  acasă. Mă trezesc udă de ploaia ei pe mine şi nu mai pot să adorm. Ştiu că nu-i este bine,  că îi este şi ei dor de mine. Ştiu! Nu se întoarce pentru că îi este ruşine şi teamă de gura lumii. Ştiu că suferă,  că asta îşi doreşte şi că vrea să se întoarcă la mine şi la viaţa de aici.  Tata cred că ar primi-o pentru noi şi cred că şi pentru el.  Nu pot  să discut despre mama cu nimeni, doar cu Tine Doamne. Ţie îţi pot spune tot ce simt eu în mine şi să ştii că simt linişte când  se întâmplă asta.   Ştiu că într-o zi îmi vei aduce mama mea înapoi! Tu poţi să întorci lucrurile spre dreptate, spre  trebuinţele noastre. Bunicul este trist şi el, pensia îi este mică şi nu-l primeşte nimeni să mai muncească. Se uită la televizor şi, din când în când,  ţipă la cei care vorbesc acolo. „Hoţilor!”, aşa le spune! „Ne-aţi vândut ţara… V-a ales poporul că să-l vindeţi şi să-l umiliţi! Nu aveţi milă… Nu aveţi niciun Dumnezeu!” .

Săracul bunicul , n-o fi ştiind că Tu eşti pentru  toţi?

Astăzi este Înălțarea, adică fiul Tău se întoarce la Tine… Cred că amândoura v-a fost dor unul de altul, așa este normal să se întâmple între părinți și fii când sunt despărțiți…

Ce bucurie va fi în Cer astăzi!

Și aici pe pământ este bucurie pentru ceea ce astăzi se întâmplă. Oamenii s-au îmbrăcat frumos și au mers la biserică să mulțumească Ție și Fiului Tău!

M-am gândit eu așa că printre multele lucruri pe care Fiul Tău o să ți le povestească, poate o să-ți spună și despre noi și poate chiar mai mult decât eu ți-am scris. Când o să fie timp spune-i Doamne într-un vis mamei mele să vină acasă!  Eu nu am unde să-i scriu şi nici cum să-i vorbesc cu ea decât prin Tine Doamne. Spune-i Tu ce ştii că e în mine, în bunicul, în tata şi în toate lucrurile de la noi din casă! Spune-i ce crezi Tu că ar face-o să zâmbească! Spune-i să ştie şi ea despre noi!   Şi fă-i şi ei o bucurie, oricât de mică! Fă să primească şi ea bucuria acestei zile, să simtă că este primăvară, spune-i că la noi acasă s-au copt cireșele, a înflorit teiul din curte și că s-au întors rândunelele!  Și mai spune-i că eu am crescut, că îmi împletesc părul lung, că învăț bine și sunt cuminte!

Spune-i de două, trei ori că rândunelele s-au întors la cuibul lor!

Mulțumesc Doamne!

Și iartă-mă!

Cu drag,

 

Ioana

 

 

 

 

fiction, fashion, woman

Engin_Akyurt (CC0), Pixabay

Trimiteți mai departe

Un comentariu

  1. simona 11 iunie 2019

Comentați la acest articol